sâmbătă, 17 iulie 2010

Iubirea depresivului

Iubirea depresivului e mare și impresionantă. Poate ajunge până la stadiul în care să crezi că te-a lovit paradisul între ochi:))  Persoanele cu nuanțe depresive au o capacitate mare de a iubi, de a empatiza cu celălalt și de a se dărui în cuplu. Eee.....sună bine, nu?
Păi normal că sună bine......să îți facă toate poftele, lasă mereu de la sine numai să fie bine,  să fie mereu cu un pas înaintea ta  la orice ți-ai dori. Ce să mai.... minunăție domle....simți că te completează, că se identifică complet cu tine, că știe mereu ce vrei .....și cum să nu te simți bine când vezi că ești atât de important/ă? Ăsta este marele as din mâneca depresivului: datorită puterii lui mari de empatie se identifică foarte mult cu partenerul, se uită pe sine și își trece pe primul plan partenerul/partenera. Identificarea cu celălalt se poate duce foarte până la a avea aceleași gusturi, aceleași păreri, fără să vrea urmărește să devină una cu celălalt.

Menționez că vorbesc despre personalități cu tendințe depresive în personalitatea lor și nu de cazuri clinice, de depresii majore.

Să revenim la "iubitorul" nostru. Păi el îți oferă acolo frumos în relație tot ce trebuie ca tu să stai confortabil și să nu ai de ce să pleci pentru că dacă pleci.........aici e problema.....că dacă pleci se declanșează de fapt frica lui cea mai mare: și anume aceea de a rămâne singur, pentru că atunci vine și depresia. Atunci trebuie să fie pe picioarele lui, nu are cui să i se ofere și pentru el asta e devastator.
Cu cât tendințele depresive sunt mai accentuate cu atât mai mult individul va simți o nevoie de apropiere mai mare. Dezavantajul acestei apropieri excesive este acela că fiecare are nevoie într-o relație de un spațiu propriu pentru a se putea dezvolta individual. Personalitățile depresive încalcă de multe ori acest spatiu vital al celuilalt pentru a-l ține cât mai aproape tocmai din frica de care vorbeam mai sus.

Dar sigur că atâta timp cât ne convine confortul oferit de depresiv se duce naibii pentru o perioada nevoia de spațiu individual(cel puțin pentru o perioadă că după un timp devine ușor agasant).
Acum să fim serioși.....cui nu îi convine să stea în "puf" să fie tratat/ă cu atenție, să simtă că este protejat mereu. Și vai ce frumos și ce minunat e să vezi ce grijă iți poartă.....sub aceasta ascunzându-se dorința de dominare a depresivului care crede că astfel va evita separarea.
 De cele mai multe ori se instalează o comoditate în relație pentru că vezi că orice ai face .....depresivul tot te iubește, nu contează cum te porți(devine foarte comod să știi că nu mai trebuie neapărat să te porti "drăguț" cu celălalt și se cade foarte ușor aici în nesimțire-mă refer la celălalt)....depresivul va fi agățat de tine pentru a-și evita frica lui de pierdere.
 Cu cât va simți respingere mai mare din partea partenerului, cu atât mai mult depresivul se va purta mai frumos crezând că nu a facut suficient.
Aici intervine "constrângerea" lui asupra partenerului.....iar acesta începe să se simtă sufocat și uite așa apar de multe ori reacțiile inconștiente ale partenerului contra sufocării din partea depresivului: începe să se poarte urât, să il respingă.
În ultimă instanță, dacă desparțirea devine inevitabilă, recurge la ultimele soluții: e uite asa din senin se poate îmbolnăvi...și atunci tu, o persoană mărinimoasă nu ai cum domle...nu te lasă inima să îi mai dai flit în momentele astea grele persoanei care ți-a purtat de grijă, care te-a iubit așa de mult.
Poate recurge și la șantaj emoțional: dacă începe să amenințe cu suicidul spunând că nu poate trăi fără tine.... tu, persoana minunată, nu poți trăi cu povara asta pe umeri.
Și uite cum pierde depresivul respectul celorlalți.......pentru că el are o stimă de sine scăzută și la urma urmei cum și-ar dori el să îl respecte ceilalți dacă el nu se respectă suficient pe el însuși ca persoană?
După cum spuneam și la începutul postului, capacitatea lui mare de a iubi și de a se dărui îl face un partener ideal de foarte multe ori, dar condiția este să fie echilibrat ca persoană, să trăiască o relație autentică, fără accente depresive mari care să ducă spre patologie.

Așadar....vă urez succes în căutarea depresivului ideal!

19 comentarii:

  1. Nu cred ca este vorba de lipsa respectului de sine. Probabil este pur si simplu capabil (numai el stie cum) sa accepte TOATE defectele partenerului, chiar daca asta inseamna suferinta pentru el. Dar nu, nu inseamna ca nu se respecta pe sine. Vrea doar...sa fie bine.
    Si mai cred ca atunci cand l-ai umilit, practic l-ai dezarmat, pentru ca se va naste dureroasa intrebare fara raspuns pentru el : "De ce? De ce se poarta asa...nu am facut nimic rau". Si are dreptate. La cata iubire ofera, nici nu-ti dai seama cat de putin cere inapoi. Ii este de ajuns "o vorba" ca sa-i simti fericirea iesindu-i prin pori.

    RăspundețiȘtergere
  2. pai cam asta se incadreaza in lipsa respectului de sine, accepta multe lucruri doar ca sa fie bine ...dar lucrurile pe care le accepta nu sunt in armonie cu dorintele lui, cu fiinta lui.

    RăspundețiȘtergere
  3. faptul ca este dispus la compromisuri mari tocmai asta indica. sa nu crezi ca un om care face mereu compromisuri este fericit in sinea lui cu asta de fiecare data.

    RăspundețiȘtergere
  4. Depresia iubeşte femeile!!! Nu vreau să practic sportul ăsta naţional care se numeşte "datul cu părerea". Însă astăzi am citit opinia lui Cărtărescu, acest bard care a descifrat de ce iubim femeile. El vede în moartea M.M. drama unei femei, pur şi simplu, a unei femei şi mame neînţelese. A unei femei care cel mai probabil a suferit o depresie post-partum care, nedetectată şi netratată, a dus la acest sfârşit tragic şi dureros. Dac-o fi aşa sau nu, oricum, preocupările mele (plăpânde) privind depresia post-partum nu mi se mai par chiar o pierdere de vreme. Scriam şi eu aici, pe 28 iunie, despre genul de depresie post-partum pe care am experimentat-o. Sau oricum, despre bucăţica pe care sunt în stare s-o recunosc. Pentru că, în realitate, lucrurile n-au stat chiar aşa glumeţ. Dar cum spuneam, totul e bine când se termină cu bine. Iar mai recent am dat (prin puzderia de cărţi pe care le deţin în format digital) de o carte care se numeşte "Postpartum depression for Dummies". Şi cum intenţionam să vă împărtăşesc şi să comentăm, chiar şi şcolăreşte, ca nişte "dummies", ideile principale, aştept să avansez cu lectura ca să avem material de studiu.

    RăspundețiȘtergere
  5. depresia iubeste femile si femeile iubesc depresia...

    RăspundețiȘtergere
  6. bravo foarte frumos ai scris nota 10 de la un depresiv. n-ai gresit nicio litera

    RăspundețiȘtergere
  7. Este un subiect interesant si alarmant in acelasi timp. Si nu putem spune ca nu am avut vreodata tangenta cu o astfel de experienta.Parerea mea este ca fiecare individ detine in interiorul lui acea putere de decizie care il poate ajuta sa depaseasca momentul ruperii de partener.Acum depinde de profilul psihologic al individului... unii reactioneaza intr-un timp scurt, altii ajung la extrema nesuportand esecul, atunci aparand dezastrele. Primul pas spre reusita este recastigarea increderii in propria persoana, apoi urmeaza pasul definitiv: detasarea.

    p.s. am ce citi pe acest blog. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  8. Puterea asta de decizie de care spui tu Luisa este legată și de stima de sine,adică cu cât este mai scazută, cu atât îi este mai greu individului să se detașeze. Asta pentru că are stima de sine scazută, nu are încredere in propria persoană, de aceea e dependent.
    Important este ca persoana aflată în acestă situație să iși dorească să dezvolte această parte și se poate lucra.
    Îți mulțumesc pentru vizita pe blog Luisa și te mai aștept pe blog.

    RăspundețiȘtergere
  9. Excelent articol, eu sunt in tabara "depresivilor" si mi se potriveste manusa descrierea. Si pentru ca am cazut putin cam mult in prapastia depresiei mi-am dat seama anumite lucruri si despre ceea ce spuneti si dvs: ca imi doresc sa schimb aceasta situatie macar putin si sa ma echilibrez emotional. Este mult de lucru si acest lucru se consolideaza in timp, important este sa vrei si sa faci ceva in sensul asta (si daca ai si sprijin din jur este minunat, altfel iar se ingreuneaza situatia).

    RăspundețiȘtergere
  10. Bună Elena. Să înțeleg că acum ești în curs de schimbare?

    RăspundețiȘtergere
  11. Bogdan, uite si eu sunt o persoana depresiva. Am suferit multe depresii desi am 25 de ani.
    Insa in relatia pe care o am acum sa stii ca sunt diferita de ce ai scris. Sunt mult mai indiferenta si rece , ma tem mult ca s-ar putea sa se sfarseasca relatia dar nu arat.Pot spune ca am invatat o lectii din depresiile trecute si m-am saturat sa ridic pe pedestral niste persoane care nu merita prea mult, sentimental vorbind.
    Iti urmaresc cu drag postarile.

    RăspundețiȘtergere
  12. Buna Mariyah. Personalitatea noastra are multe coloraturi, nu e formata numai din tendintele depresive, asa se explica de multe ori reactiile diferite. Faptul ca tu ai ales sa nu mai ai acelasi comportament intr-o relatie poate fi pus si pe seama faptului ca, dupa cum ai spus si tu, ai ales sa faci altfel(sa nu mai ridici pe piedestal...), ai acumulat niste experiente care si-au pus amprenta asupra comportamentelor tale.
    Ai grja la frica de a nu se sfarsi relatia, poate fi chiar asta un factor declansator al starilor depresive. Si dupa cum stim cu totii....de ce ti-e frica nu scapi.
    Atentie ca nu cumva tu sa sabotezi relatia inconstient pentru a se sfarsi si a-ti confirma tie faptul ca nu degeaba iti e frica de sfarsitul relatiei. Autoprofetia care tinde sa se implineasca....

    RăspundețiȘtergere
  13. A iubi cu adevarat o persoana , a dori sa ii fii alaturi , sa o sustii si chiar sa ii creezi acel"puf" in care sa traiasca , nu e neaparat rezultatul dorintei de a nu fi parasit.
    Sa fim seriosi cati barbati (asta pentru ca sunt femeie:)) nu recunosc, nu apreciaza meritele femeii de langa el? Si asta nu pentru ca ea e sufocanta pentru ca sunt prea preocupati de ei, si de satisfacerea unor dorinte egoiste si meschine. Sunt multi barbati care se simt sufocati deoarece ei vor femeia de langa ei , dar nu tot timpul...Uneori.Ei bine noi nu disparem de pe planeta cand voi vreti sa mergeti la meci , cand iesiti la o bere s.a.Existam .
    Pe de alta parte multi nu inteleg ca atunci cand iti faci o relatie presupune sa renunti la obiceiurile din burlacie...
    Cumva m-am simtit atacata de articol, caci am iubit , am oferit totul in sensul ca sunt stilul de persoana care ma uit pe mine sa ai ii ajut pe ceilalti DAR cand a venit momentul sa ne despartim deoarece s-au depasit anumite limite, am facut pasul, fara sa il amenint , sa il santajez emotional sau alte chestii de genul.
    Eu cred ca frustarile, dezamagirea apar atunci cand celalalt inceteaza a se mai comporta frumos tocmai prin falsul rationament ca ceea ce i se ofera merita neconditionat. Iar o relatie pana la urma trebuie sa fie echitabila, nici Mos Craciun nu vine daca nu ai fost cuminte, nu?:))

    RăspundețiȘtergere
  14. Buna. Nu inteleg de ce te-ai simtit atacata doar pentru faptul ca te-ai regasit in unele descrieri. De asemenea nu inteleg de ce te simti atacata cand eu nu ma refeream doar la femei, tu vad ca ai expus problema asa, ca si cum numai femeile pot avea aceste tendinte. Articolul nu se refera la un sex anume.
    Propun sa te gandesti mai bine si sincer ce anume a genereat reactia asta din partea ta.

    RăspundețiȘtergere
  15. in prima parte e exact ce discutam cu tine aseara numai ca la un moment dat in loc sa devina sufocanta,a ales sa se inchida in sine si sa nu se mai lase afectatata de atitudinea mea,lucru care in timp a ajuns sa o faca sa nu mai aiba sentimente de iubire(spune ea)ci doar de incredere,dar care nu sunt deajuns pentru a mai fi fericita.Din acel moment mi-am dat seama ca am fost egoist si am incercat sa mai repar ceva ajungand sa fiu eu "depresivul",dar se pare ca este prea tarziu...cel putin pana acum

    RăspundețiȘtergere
  16. Cate dreptate ....Mi se pare ca ar trebuii sa existe un echilibru...intre iubirea pentru tine si iubirea pentru altii....sau chiar sa fie mai mare iubirea de sine...asta e ..poate pentru unii suna rau , pt altii imposibil...dar asta e adevarul...

    RăspundețiȘtergere
  17. Bogdan, intre timp m-am vindecat si de frica irationala ca s-ar putea intampla ceva care sa faca o relatie sa se termine.De fapt, acea relatie despre care am scris acum 3 ani e deja o casnicie de 2 ani si ceva :).

    RăspundețiȘtergere