duminică, 5 decembrie 2010

Traumele divorțului asupra copiilor

  Prin natura vârstei, copiii sunt mult mai sensibili decât adulții. Ei pot percepe mult mai dramatic momentul unui divorț decât părinții lui, cei care sunt implicați în mod direct în divorț.

Reacția copilului depinde de vârsta și capacitatea lui de a întelege ce se intamplă. Copiii, ca și adulții, trec printr-o serie de emoții când sunt puși în fața unui divorț. Copiii tind să se compare foarte mult unii cu alții, de aceea poate apărea un sentiment de frustrare, deoarece el se simte “diferit” față de ceilalți copii prin prisma faptului că părinții lui divorțează.
Uneori copiii încearcă să dea impresia că nimic nu se poate întampla, vrând sa mascheze totul. Este o modalitate prin care acesta se apără de realitatea pe care el vrea să o nege. În unele cazuri, copilul se poate apropia mai mult de părinți, să fie mai grijuliu cu ei, de parcă divorțul ar fi din vina lui. Poate interpreta ca fiind din vina lui separarea părinților, deoarece la vârstele mici, copilul crede că tot ce se întâmplă în micul lui univers este din vina lui. Când apare această culpabilizare, copilul încearcă să repare situația prin comportamentul lui. De foarte multe ori, copilul poate reacționa diametral opus, el adoptând un comportament violent, fiind foarte nervos.
Există și cazuri de divorț în care copilul nu își exprimă părerea despre separarea părinților. Se pot observa schimbări în comportamentul lor, ca de exemplu: plâng mult mai repede, pot strica lucruri din casă, refuză să raspundă la unele întrebări.

Copiii își manifestă dezacordul cu această schimbare negativă din viața lor prin izolare, accese de furie, sau depresie. Ei au tendința să își neglijeze școala, de multe ori randamentul școlar  fiind scăzut.

     Adolescenții sunt într-o perioadă delicată a vieții lor, fiind foarte vulnerabili. Ei vor încerca să se maturizeze mai repede pentru a “apăra” părintele mai afectat, sau, se pot asocia cu grupuri de prieteni care nu sunt tocmai indicate, având tendința de a comite acte antisociale, de a se refugia în alcool, sex, fuga de acasă, și de a manifesta comportamente violente.
Adolescenții au impresia că atunci când părinții fac lucruri care îi rănesc, numai cei de varsta lor le pot înțelege durerea pe care o resimt. La maturitate, ei pot avea o imagine distorsionată asupra căsătoriei și relației de cuplu, fapt ce le va afecta viața personală.
Cele mai grave cazuri de adolescenți cu părinții divorțați ajung la alcoolism sau dependentă de droguri (căutand refugiul în acestea), delicvență juvenilă, abandon scolar.

4 comentarii:

  1. Sper sa nu deranjeze comentariul meu,putin diferit de ceea ce am citit in postarea ta.Nu te contrazic,doar ca si eu am trecut prin divortul parintilor,la o varsta destul de frageda in care nu pricepeam exact ce si de ce parintii mei nu gasesc o cale de impacare.La fiecare familie situatiile sunt diferite,temperamente diferite si personalitati diferite.Eu mi-am dorit ca parintii sa gaseasca calea spre impacare,dar cu timpul(mai precis in decurs de 1 an),mi-am dat seama ca doresc sa divorteze.Probabil am ramas cu sechele,sau poate uneori doresc sa dau vina pe acele sechele ca o scuza,dar copiii,in mintea lor,la un divort se gandesc"daca ei divorteaza,inseamna ca voi primii cadouri si de la mami si de la tati,voi merge in vizita la el/ea,pot sa ii spun mamei/tatalui ca sunt la el/ea si ma pot plange cand ceva nu imi convine".Dar in timp,cand cresti,iti dai seama ca ti-a lipsit viata de familie,ca si daca te implici intr-o relatie,prietenie,concubinaj sau casatorie,ori te sacrifici si iti inabusi personalitatea sa nu cumva sa ajungi ca parintii tai,sa divortezi,sau,intr-un caz mai fericit,esti decis sa nu comiti aceeasi greseala ca si parintii tai,sa rupi relatia de casatorie,prietenie,pentru ca altfel ramai prizonierul propiilor temeri de esec.
    O zi cu zambete iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu are de ce sa ma deranjeze comentariul tau, din contra, iti multumesc ca ai impartasit aici experienta ta.

    RăspundețiȘtergere
  3. ai mei s-au separat cand eram clasa a5-a, dar divortul pp-zis a avut loc cand eu si frate-meu am devenit majori, tata urmarind niste beneficii de pe urma partajului, care erau mai mari dc noi implineam 18 ani. mama s-a opus divortului,desi ea era victima in casa...CAND ERAM CLS> A-5-A:Eu abia asteptam sa se desparta ai mei si sa stau linistita, sa nu mai fie batai si scandaluri...frate-meu, cu un an mai mic, dorea ca sa ramana impreuna, macar de ochii lumii, sa nu poarte nume diferite...Nu ne-am refugiat in alcool sau droguri,dar eu am simtit ca trebuie sa devin capul familiei si am si devenit de la o varsta mica...m-am maturizat ff repede...frate-meu s-a refugiat in poezie...Cand am crescut, mi-am dat seama ca intr-adevar suntem afectati,desi a durat ceva sa-mi dau seama de asta...Se vede in primul rand in modul in care ne comportam cu partenerii de viata si cum percepem noi, FAMILIA

    RăspundețiȘtergere
  4. As dori sa stiu cum putem miniimaliza efectele divortului asupra copilului mic (de 2 ani). Multumesc

    RăspundețiȘtergere